Post mortem

O dimineata rece de toamna. Sangele inca era proaspat pe gresie. La doi metri mai incolo era el, mort...


Simti cum este tras brusc intr-o gaura neagra, smuls din lume, smuls din propriul sau corp. Simti cum i se desprinde sufletul de carne, cumdurere psihica si apoi...nu mai simti nimic.


Deodata se trezi. Era intr-un loc misterios, alb si parfumat. Cunostea mirosul. Era al ei. Nu ar fi putut sa-l uite vreodata. Parfumul de violete din parul ei lung pe care il sitea de fiecare data cand o tinea in brate.
Si ce mult o iubea...Era clar ca si ea trecuse pe acolo cu cateva minute sau ore inainte. Mirosul era insa la fel de puternic ca si cum ar fi fost langa el.

Incerca sa se ridice usor din pat si se indrepta catre oglinda. Imaginea lui era alta. Parul ii era la fel de lung si negru insa fata ii parea mult mai obosita, ochii cu pleoapele cazute, cearcane...Parea ca nu dormise de cateva zile bune.
"Hei tu! Ai venit?"
Nu stia de unde sa ia aceasta voce. Poate...poate ca era acolo in camera o forta invizibila, sau poate ca era doar in imaginatia lui...
"Stii ceva? Esti mort. Prost ai fost! Stai sa-ti spun o poveste. Gandeste-te asa: lumea intreaba e o scena, oamenii joaca rolul de comedianti (adica fiecare face ce vrea, isi joaca fiecare atat de bine rolul incat ai putea creede ca e o realitate. Ghici ce: NU E!) iar viata....viata e cea mai mare farsa. Cine face toate chestiile astea? Mintea tuturor. Mintea umana poate construi atatea atrocitati incat nici ei nu-si dau seama de ceea ce fac. "

Nu intelegea. Cine ar fi putut sa-i spuna astea? Nu-si amintea prea multe lucruri. Stia ca se omorase acum ceva timp insa nu-si inchipuia ca e chiar mort.

"Oamenii habar n-au de lucrurile astea. Le afla abia dupa ce mor. Tu de ce suferi? Nu ai facut niciun rau. Ai murit pentru ea. Ea ce face? Traieste in continuare departe de tine.Ti-ai dat foc la tot ce ai creat in viata aia. Te-ai distrus. Pentru o fiinta umana..."

Era adevarat. Ea plecase intr-o zi cu tot cu parfumul ei, fara sa mai anunte si nu se mai intorsese. Din cauza chinurilor ce le simtea zi de zi provocate de lipsa ei, incepuse sa creeze tot mai mult, sa se inece in vpori de alcool apoi a decis ca e timpul sa plece definitiv...


"Vei ramane aici. In camera asta . Nu exista alt sfarsit aici. Vei ramane mereu ca sa cugeti. Sa te framanti si sa te tot framanti. Nu mai poti muri din nou. Te vei framanta pe vecie. Tu ai ales calea asta. Ti-a fost jucata o farsa si tu nu ti-ai dat seama. Suferi..."



Incerca sa scape....Nu reusi. Urma sa traiasca mereu acest cosmar? Si de ce ii simtea mirosul? Si asta facea parte din farsa?
De ce totul?...


Si ar fi dat orice ca sa se intoarca si sa o mai stranga inca o data in brate...




[ Poate ca va urma.]