Cu ei [III]

Azi nu vorbim despre ea. Nici despre el. S-au spulberat in lume, la fel ca praful.
Astazi vorbim despre restul. Despre restul ce i-au adus acolo. Ei, oamenii, erau cel mai mare cosmar al lor. Orice faceau, faceau ca sa scape.
Si reuseau. Cu fiecare pastila, cu fiecare serinca, cu fiecare inghititura, reuseau sa se spulbere de fiecare data.
Oamenii ii controlau, aveau putere asupra lor. Ei erau slabi in comparatie cu ei dar puternici impreuna.
Nu lumea i-a distrus. Ei s-au distrus.
Lumea si-a continuat viata uitandu-i. Cu toata rautatea lor, cu toate zambetele, cu toate tristetile, cu toata falsitatea. Au continuat sa traiasca. Ei nu.

Un om era in -locul inimilor moarte-, trecuse pe langa brad. O gasise pe ea acolo, inghetata, injectata, moarta. A anuntat politia. Au luat-o.
Au ingropat-o mai departe, sub alt brad. Oricum erau dusi, oricum si daca i-ar fi ingropat impreuna ar fi fost acelasi lucru. Ca se stie ca nu exista nimic dupa. Si ei stiau asta. Ea nu murise ca sa-l vada pe el. Murise pentru ca nu rezista singura. Pentru ca, cum am spus, era slaba in fata lumii, puternica doar cu el.
Si lumea a uitat-o.

Incepuse sa ninga. Frigul ingheta orice urma de pasi, de ganduri, de lacrimi.

Si au fost uitati.