Iluzia

Am patat din nou pianul cu urme lasate de degetele mele. Iluzia era acolo in capat. Imi zambea.

Mi-am spus ca vreau sa incerc sa-mi termin melodia desi nu mai cantasem niciodata la pian pana atunci. O faceam pentru ea.
A dat rapid pe niste clape si cred ca am nimerit un C minor care suna foarte melancolic. Am zis sa il pastrez pana la sfarsitul melodiei pentru ca accentua starea din incapere. Undeva in colt erau doua lumanari aproape stinse, parchetul mirosea a lemn ud, iar perdelele ce fusesera odata albe acum erau gri.
Iluzia imi zambea ironic de data asta. Stia ca nu voi putea scoate nicio melodie frumoasa cu mainile astea doua, necunoscand teoria muzicii la pian.
Mi-as fi dorit sa ma ridic si sa-i frang gatul de nervi si de ciuda insa asta i-ar fi intarit convingerile cu privire la puterile mele inexistente. M-am hotarat sa-i demonstrez ca pot scoate mai mult decat o melodie si am mai lovit niste clape. Nu stiu ce acord am scos dar suna destul de bine dupa C minor.
Vazandu-ma atat de plina de mine pentru ca am reusit sa leg perfect doua acorduri l-am lovit rapid si pe al treilea care insa...nu mai suna la fel de bine. Iluzia incepuse sa rada.
O uram din tot sufletul. Imi dadusera lacrimile de nervi. Vroiam sa inceteze, sa dispara...
M-am ridicat de pe scaun si m-am dus la geam. Afara ningea. Sec.

Mi-am intors privirea catre ea. Se abtinea sa nu rada.




M-am asezat din nou pe scaun. Am incercat sa ma eliberez de toate gandurile rele si sa-mi imaginez o melodie frumoasa. Melodie care in curand a inceput sa rasune prin toate colturile camerei. Nu stiam daca e chiar acolo sau o visez. Dar suna atat de bine...
Am tinut-o destule minute si apoi am incheiat-o cu acel C minor.

Cand mi-am ridicat ochii, iluzia disparuse.

O ucisesem. Lumanarile se stinsesera deja. Afara nu mai ningea.