Din nou. Abstract

Stii ceva? Mai bine nu ma asculta. O energie ciudata imi zdruncina tot corpul. Imi dau lacrimile si te strig. Esti.

O stea cade exact pe cerul din fata ochilor mei. Ce moare? Sfarsitul.
Curand se va termina totul. Nu va mai incepe nimic.

Simt o stare de euforie puternica. Da, ca a acelora ce iau droguri. Eu insa sunt capabila sa simt acest lucru in cea mai lucida stare.

Si visez. Visez mult. Uneori confund realitatea cu lumea pe care o visez eu. Nu e o boala, e o realitate. Realitatea mea. Cu forme abstracte si sentimente puternice alaturi de ele.


'Ce ai mai zbierat la mine atunci! Tu nu stii. Pe mine m-a amuzat chiar daca m-am simtit putin prost la inceput. Ti-ai cerut scuze. Din nou, nici asta nu stii.'



S-apoi? Astept trairile vibrante ale lui Noiembrie. Nostalgie apasatoare. Letargie. Ahhh...sa mai gust putin din paharul visarii. Atat de putin incat sa-mi ajunga de-o betie scurta. Si-apoi sa ma plimb desculta prin frunze si sa nu-mi pese de frigul ce ma va apasa.

Si voi avea doar un singur gand. Si nu-l vei stii.

Nu esti departe, insa...esti mult prea departe.