Alt vis. Toxic.

In dimineata asta m-am sufocat cu ceata. Mi-a intrat pe nari si am simtit cum imi stopeaza orice posibilitate de a respira.
Fumul toxic al orasului contribia la aceasta sufocare si mai mult. Fata imi era alba, palida, crispata. Am incercat sa strig dar amutisem complet. Am crezut ca urma sa lesin.
Dintr-o data am simtit o lovitura puternica in spate si am cazut la pamant, inconstienta. Cand m-am trezit, aerul era deja mai bun de respirat insa aveam dureri mari. Langa mine era un oarecare 'el' cu o bicicleta privindu-ma si intrebandu-se daca traiesc [poate]. Cand m-a vazut treaza a rasuflat usurat si a incercat sa-si ceara scuze. Eu eram nedumerita. Stiam doar de ceata sufocanta, stiam ca am simtit o durere, apoi nu mai stiam nimic.
El sedea in fata mea insa din cauza luminii puternice nu am putut sa-i observ decat conturul corpului. Parea mai inalt. M-a intrebat daca sunt bine. Nu am stiut ce sa-i raspund.
Si-a mai cerut o data scuze si a incercat sa ma ajute sa ma ridic. Nu stiam daca sa il mustrez pentru lovitura sau sa-l felicit pentru faptul ca mi-a salvat viata de la moarte prin asfixiere. Am preferat sa tac. M-am ridicat, m-am scuturat de praf si i-am spus ca sunt bine. Lumina ochilor lui imi trimitea caldura in dimineata rece. M-am simtit dintr-o data imbratisata de tot. De caldura. Am vrut sa-i mai spun inca ceva insa nu am mai apucat.
S-a urcat pe bicicleta si a disparut apoi.
Nu l-am mai vazut. A plecat cu tot cu ceata.



Poate il voi reintalni. Poate.





[ Vis sau realitate? You'll never know.]